de e pace, de'i razboi...

(postat 28 octombrie 2006)

am tot citit in ultima vreme bloguri cu misogini si feministe. asta mi-a adus aminte de un text scris acu' mai bine de-un an. iaca!
Deunăzi o amică mi se plângea că ea nu-i mai înţelege pe bărbaţi! Nu pricepe cum şi de ce, la o adică, atunci când îi tratează, pardon, cu fundul, ei o aleargă cu limba scoasă de un cot, iar atunci cînd... hm, se duce ea după ei, se trezeşte înconjurată de singurătate, iar “telefonul nu mai sună”.
De ceva vreme mă obsedează problema asta. Relaţiile dintre sexe. E pace, e război? Şi, de fapt, cum ar trebui să fie? Ce-i toată chestia asta cu războiul sexelor? Istoria ne arată că acest “caft” a devenit din ce în ce mai serios odată cu trecerea vremii. A cui să fie vina? Cine-a aruncat primul (sau prima) piatra?
Lucrurile încep să se degradeze, zice-se, încă de la Adam şi Eva. Ea se datorează în întregime unei părţi, mai lungi, din organismul lui (coastei!), şi totuşi n-ai văzut reproşuri în Paradis. “Dragă Eva, azi nu pot, fiindcă mă doare locul acela, cred că e din cauza coastei... Şi, fireşte, tu eşti de vină pentru asta, din cauza ta mă doare!”. N-am auzit de aşa ceva. Toate erau bune şi frumoase. Şi totuşi, parcă prea bune, de vreme ce Eva noastră s-a încurcat cu şarpele ăla! Hm... Probleme în Paradis?
Numai după asta s-au inventat hainele şi pudicitatea. E drept, tot atunci a apărut şi... nudismul!
Mai târziu, după ce Hommo Erectus (strămoşul lui Sapiens) s-a coborât pe Pământ (sau, în fine, s-a ridicat la rangul de biped), îşi târa femeia de păr prin cele peşteri şi cam asta era tot romantismul vremii. Ceva plozi pentru perpetuarea speciei şi cam atât despre amor! Război? Hm, mă îndoiesc că Doamna Erectus avea ceva de comentat. Era bună de cratiţă, la ascuţit cuţite, la perpetuarea speciei şi, eventual, distracţie casnică, atunci când Domnul Erectus nu era prea obosit de jupuit blănuri. Ce coafor, ce Mall, ce shopping! Nici gând de aşa ceva! Era bine? Nu ştiu! Dar nu era nici un război al sexelor! Însă de atunci au trecut milioane de ani...
Cândva, în vechea Eladă, s-a pornit într-adevăr un război. Troian. A durat muuult şi bine şi a început de la o femeie, frumoasa Elena. Motivul? Din nou un măr, de data aceasta al Discordiei. Şi trei zeiţe, fiecare reprezentând o treime din femeia perfectă: inteligenţă, frumuseţe şi putere. Dar nici măcar aici nu poate fi vorba de război între sexe.
Filosofi, învăţaţi, regi, împăraţi, Alexandru cel Mare, Cezar şi Marc Antoniu, dar.. Cleopatra! Ei, aici parcă tot mai avem un indiciu. I-a făcut un copil lui Cezar, gemeni lui Marc Antoniu, a inspirat un film de Oscar. Asta da, femeie! Ăsta da, exemplu! Şi cu toate acestea, istoria ne spune că şi ea a fost învinsă, sfârşitul ei fiind cauzat tot de un bărbat!
Sute de ani, iar imperii, regi, împăraţi, bătălii... Război al sexelor? Nici gând! Doamnele vremii, domniţele adică, erau prea ocupate să perpetueze specia si să ţină magherniţele de prin cele cartiere medievale cât de cât decente. Imperiul otoman, frate şi prieten, se impune în noua ordine mondială iar acolo femeile nu au decât rol decorativ şi degrabă dătător din buric şi de felurite plăceri trupeşti. Neveste? Cât te ţine haremu’, Mustafa! Pai e loc de război al sexelor? Nici gând! Erau destule dornice să devină cadâne şi să stea la adăpost, într-un harem, alintate, invidiate şi... înconjurate de eunuci? Cui nu-i convenea, caput!
Dominaţia bărbatului a existat din cele mai vechi vremuri, întărită de credinţa că femeile, în general, sunt nişte ifinţe inferioare şi slabe. Abia pe la finele secolului 18, încep să se audă, din ce în ce mai tare, voci subţirele care cer mai multă consideraţie, iar lucrul ăsta s-a perpetuat până în zilele noastre, amplificându-se, crescând în intensitate, mai mult, şi mai mult, din ce în ce mai mult!
Abia atunci a început războiul între sexe: ele cer, ei nu se-ndură. Totuşi, în Statele Unite, vocile subţirele devin tot mai puternice, obţin dreptul la vot şi legile privind hărţuirea sexuală. Şi de-acum, nimic nu le mai stă în cale. “Bărbaţii sunt nişte prost-crescuţi!” Dar oare cine i-a crescut? Nu cumva tot o "camarada"?
Nu, doamnelor, feminismul nu este o soluţie! Drepturile nu se pretind, se merită! După cum ne arată istoria, bărbaţii sunt, atavic, genetic, “educaţi”, să vâneze: maşini, posturi, salarii. Şi femei. Oare pretinzând şi cerând ceea ce, recunosc, ni se cuvine de drept, nu am pierdut din vedere tocmai diferenţele esenţiale, meritele şi mândria de a fi femei, fiinţele gingaşe care au nevoie să fie protejate şi-i pot învinge pe cei mai puternici bărbaţi doar printr-o fluturare de gene, cu sau fără rimel?
Calmul s-a transformat în isterie, zâmbetul şi mişcările feline au devenit mişcări agile de pândă şi atac. Cămaşa bărbătească nu mai este furată din dulapul lui, ci a devenit un bun propriu, la fel butonii, cravata şi pălăria, de pantaloni ce să mai zic! Când eşti Doamna The Big Bad Boss, cu 200 de subalterni, majoritatea bărbaţi, oare poţi să mai spui, susurând dulce la urechea celui de-al douăsuteunulea, acasă: “iubitule, în seara asta, îţi (pre)gătesc ceva bun”?
Despicăm firul în patru când EL nu ne sună, nu ne declară iubirea eternă, nu ne cere de neveste, nu ne scoate în lume, nu ne mai... Doamne fereşte! Îl acuzăm că nu ne dă atenţie, că nu are grijă de copii, că nu-şi iubeşte soacra, dar nu ne dăm seama că, seara, când revin obosiţi acasă, bărbaţii noştri îşi doresc să găsească o femeie, nu o purtătoare de... mă rog, înţelegeţi voi!
Nu înţeleg prin asta că locul femeii este „la cratiţă” (de altfel, este ştiut că cei mai buni bucătari din lume sunt bărbaţii! - sic!), dar ţin să fac o pledoarie pentru feminătate în locul deja-înspăimântătorului feminism. Ne-a luat valul, doamnelor! În loc să ne bucure zâmbetul apreciativ al colegului de birou, ne grăbim să-l catalogăm drept “porc misogin” şi eventual, să-l şi dăm în judecată pentru hărţuire sexuală!
Cerem drepturi “egale” când însăşi natura noastră este, oricum, mai puternică. Aş vrea să văd şi eu cum ar trece un bărbat prin travaliu, sau cum s-ar descurca cu toate cele pe care trebuie să le facă o femeie! Bieţii de ei, nu au al şaselea simţ, nu au calmul nostru, puterea, stapânirea de sine, nu găsesc nici o plăcere în a se dărui şi, să nu uităm, nu au nici dreptul la orgasme multiple!
Mi se pare clar că cea de-a treia conflagraţie mondială e-n plină desfăşurare: se cheamă războiul sexelor, şi trebuie să înceteze! Candva, am purtat bătălia asta şi, pre(a)ocupată cu tactici şi strategii de luptă, n-am observat că, de fapt, „duşmanul” a tot încercat să mă cucerească până când el şi-a pierdut răbdarea, iar eu l-am pierdut pe el. Şi, fireşte, războiul!
Aşadar, razboiul sexelor există, e real! Tu esti mai deşteaptă şi cedeaza! Du-te chiar acum acasă, la bărbatul tău, şi fii femeie!